Se spune că pentru orice metodă de protecție hoțul are o metodă de spargere. În multe cazuri, acest lucru este adevărat, însă de cele mai multe ori, o simplă căutare cu accent pus pe detalii poate împiedica eforturile de jaf chiar și a celor mai pricepuți hoți. Pentru că atacurile mecanice au fost atât de mult studiate și combătute s-au găsit soluții pentru aproximativ orice metodă de efracție. Seifurile au acum funcții antispargere, antismulgere, antităiere, antigăurire și așa mai departe. În plus, mulți dintre utilizatorii seifurilor aleg să își monteze și sisteme de alarmă în interiorul seifurilor, ca o metodă în plus de protecție. De asemenea, dacă până nu demult seifurile erau folosit pentru a proteja bani, bijuterii și documente, acum ele au progresat, odată cu tehnologia. Adică, cu toate că nu vă vine să credeți, există seifuri care vă pot ajuta la protejarea la protejarea datelor de pe aparatele electronice, fapt realizabil cu ajutorul funcției antimagnetice. Iată cum informațiile pot fi și ele protejate alături de restul valorilor, în orice formă s-ar afla ele.
Un birou care se respectă va avea întotdeauna o metodă de protecție a datelor cel puțin la fel de puternică precum este dorința de a păstra datele în siguranță, datele de care depind uneori chiar viitorul companiei. După cum probabil că știți cei care se ocupă de furtul unor astfel de date sunt din ce în ce mai performanți în acțiunile lor, mulți ajungând să își câștige existența din asta.
Astfel, pentru a vă proteja de toate tipurile de hoți nu este suficient să achiziționați cel mai scump seif de la cea mai bună firmă. Pentru asta trebuie să vă cunoașteți foarte bine nevoile, adică trebuie să știți ce fel de lucruri veți păstra în seif. Astfel, dacă seiful dumneavoastră este destinat bijuteriilor, actelor, documentelor importante dar și bazei de date sub formă electronică, atunci un seif potrivit pentru dumneavoastră este și următorul:
Seiful antimagnetic antiefracție antifoc 825. Acest tip de seif oferă înaltă protecție împotriva focului : de la 60 minute pana la 120 minute. Rezistența la foc variază în funcție de model, la o
Temperatură constantă de până la 1010 grade Celsius. Caseta interioară este făcută din panouri melaminate acoperite cu materiale izolatoare.
În plus, interiorul casei de bani este protejat ermetic împotriva lichidelor, gazului, aburului și a fumului. Iar, cel mai important aspect în legătură cu acest seif este faptul că protejează împotriva câmpurilor magnetice și a fenomenelor electrostatice.
Pentru o montare optimă seifurile sunt dotate cu picioare cauciucate. De asemenea, ele sunt dotate cu sertare pe șine telescopice echipate cu separatoare reglabile. Încuietoarea seifului este cu cheie de înaltă securitate.
Mai multe detalii despre Seiful antimagnetic antiefracție antifoc găsiți pe seifurile.ro
Seifuri antimagnetice antiefracție antifoc-pentru o protecție de nedărâmat,